Despre Drama şi primele momente
Îmi este groază să recunosc, dar pentru o perioadă am fost năpădit de teama că sufar de un anume blocaj, unul cunoscut si destul de întâlnit, cel al scrisului. Am ajuns după ceva vreme, mai exact astăzi, la concluzia că nu a fost un blocaj ci o lipsă de timp. Am muncit enorm de mult pentru a pune pe picioare atâtea lucruri încât mi-am pus singur in umbră maldărul de idei ce mi se adunau neîncetat undeva intr-un colţ de minte.
Munca a dat roade, iar eu m-am simţit cat se poate de împlinit chiar daca meritul si contribuţia sunt recunoscute de un număr prea restrâns de oameni. A fost frumos si încă este. Treaba nu e încă terminată căci e una din treburile acelea la care munceşti constant pentru timp îndelungat, practic nu termini niciodată. In acest caz se vrea a fi teatru, aşadar ajung sa scriu după “blocajul” meu sărat si de temut despre Drama Club a Colegiului Naţional A.T. Laurian alături de care am muncit la montarea in scena a doua spectacole pregătite pentru aniversarea de 150 de ani a liceului. “Statuile”: rezultatul unor sesiuni repetate de brain-storming si discuţii cu Alex (Alexandru Sârbu) si “Laurian-Laurian”: un musical in regia aceluiaşi domn care ne-a schimbat tot mersul si modul de a vedea piesa cu statuile, Alexandru Sârbu. Musicaulul este o punere in scena a câtorva piese din coloana sonora a probabil unuia dintre cele mai mari musicauluri de pe Brodway, “Chicago”, sub forma unei satire la adresa aşteptării finalizării corpului nou al Colegiului Naţional A.T. Laurian, care a durat cam 13 ani.
Pentru că nu-mi place să fac treabă de gazetărie şi să mă încurc în exemple, analize, recenzii şi impresii complicate o să vorbesc liber cum am făcut-o mereu despre cei din jurul meu atât cunoscuţi cât si necunoscuţi, despre situaţiile in care m-am aflat eu, despre “sistemul ticăloşit”(ca e la moda sa vorbim despre aşa ceva), multe alte rahaturi sau lucruri importante, părerile altora şi iată acum şi despre Drama Club.
Drama Club sau Drama e trupa de teatru a Laurianului, toată lumea ştie asta şi punct. Când intri ţi se spune că Drama e o trupă de prieteni, de teatru, privită bine de unii, rău de alţii.Unii vin aici pentru că nu au prieteni sau pentru că vor să-şi facă alţii noi, unii vin pentru a încerca ceva nou, unii pentru ca au urmărit Drama îndeaproape si vor din tot sufletul sa facă parte din ea, iar unii habar nu au de ce au venit, dar vor afla pe parcurs, iar asta e probabil unul dintre cele mai frumoase lucruri de prin zona Drama Club.
E ciudat cum tot apar oameni care ne schimbă în diferite moduri şi e şi mai ciudat când cineva simplu şi vag neobişnuit la prima vedere iţi schimbă concepte întregi, iţi răstoarnă imperii de raţiune şi te face să te simţi mic, dar unic. Daca pentru a-l înţelege pe Dante, Marx sau pe unchiul mamei mele(scriitor complicat de meserie, in zona crepusculara eminesciana) a trebuit sa mă îmbătrânesc forţat şi dureros, aici a trebuit să o iau de la zero, să îmi reamintesc cum să trăiesc, cum sa respir, ce înseamnă focul, apa, atenţia şi detaliile neînsemnate. De aici a venit o gura proaspătă de aer de care aveam o nevoie monumentala. De aici mă uit la lumea ce se întinde de la pereţii exteriori pana Dumnezeu ştie unde intr-un mod diferit. Celor care au văzut “Dead Poets Society” le pot spune ca m-am suit pe birou si da, lumea privita de aici e altfel. De aici plecam toţi înspre direcţii neclare si poate înfricoşătoare la fel cum plecăm din banca fiecărei clase de liceu, numai că de aici plecăm pur şi simplu altfel, poate mai împliniţi, poate mai compleţi sau poate puţin mai încrezători în noi înşine. Nu avem o grupa sangvină necunoscută, nu avem un suflet în plus, avem cu siguranţă tot atâtea vertebre şi acelaşi număr de cromozoni ca şi toţi ceilalţi şi mai mult ca sigur nu avem un creier în plus. Suntem pur si simplu altfel, gândim poate un pic mai mult şi ştim să vorbim oarecum mai elaborat si mai frumos decât prinţesa cu tocuri cui sau sex simbolul cu bani de la tata si ultimul tip de Mercedes.
M-am împrietenit cu Drama acum câteva luni, am petrecut ceva timp cu ei şi am fost primit ca membru cu foarte puţin timp in urmă, odată cu ceilalţi noi veniţi, deci sunt şi eu la rândul meu încă un bobocel în Sediul de la şcoala 5. Acestea sunt poate primele impresii, dar sunt cele care de obicei contează foarte mult si rămân întipărite în mine cu litere mari şi caligrafice, nu rămân încrustate în lemn şi nici cioplite în marmură, rămân unde timpul nu le poate altera, în biblioteca minţii acolo unde e inaugurată o noua secţie, secţia Drama, cu noi momente de pus pe suflet, cu împliniri, eşecuri si tot ce ne poate aduce un viitor cat de strălucit sau cat de întunecat.
Matei Bălan, membru DramaC lub
Lauriandramaclub's Blog 